Unele lucruri trebuie păstrate așa cum sunt

Despre noi

Producția unică România neîmblânzită dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețea nealterată, neprelucrată, magică, dar fragilă, în același timp. Descoperă darul oferit românilor, cu ocazia centenarului Marii Uniri, din partea Auchan Retail România. 

Filmul documentar „România neîmblânzită” este nucleul unui proiect amplu și inedit de responsabilitate socială inițiat de Auchan Retail România. Filmul este finanțat de Auchan România și de ONG-ul de mediu TENT - The European Nature Trust și realizat de casa de producție britanică Off the Fence. 

Pelicula a avut debutul pe 18 martie, la Washington, în cadrul unui festival de film ecologic și urmează să debuteze pe 9 mai, la Londra, în cadrul galei BAFTA (British Academy of Film and Television Arts).

În cinematografele din România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film, iar premiera va avea loc pe data de 13 aprilie 2018. Documentarul România neîmblânzită este un pas important în construirea unor demersuri viitoare de susținere a unor cauze ecologice. 

 

www.romanianeimblanzita.ro

Misiune

„Unele lucruri trebuie păstrate așa cum sunt” este mesajul pe care dorim să-l transmitem. Este o invitație la cunoaștere, responsabilitate și prețuire. Este, în acelasi timp, o poveste despre România, acea Românie ascunsă pe care, în 2018, vă propunem să „o privim în ochi”

Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România

Rezumat

Adânc în inima Europei sălășluiește o neașteptată sălbăticie, casă a unei incredibile varietăți  de ecosisteme. Lanțuri muntuoase vaste, păduri străvechi și întinderi mari de apă constituie habitate pentru multe specii iconice ale continentului.

De la versanții împăduriți ai Carpaților (unde urșii, lupii și râșii cutreieră liberi și creaturi curioase sapă tunele pe sub pământ), până la apele învolburate de vânt ale Deltei Dunării (unde pelicanii se înalță la cer și șerpii înoată pe sub ape).

Lansare
13 aprilie 2018

Gen
Documentar

Studio
Casa de producție britanică Off the Fence, cu sprijinul Auchan Retail România, a ONG-ului de mediu TENT și a companiei de distribuție de film Transilvania Film.

Voce
Victor Rebengiuc / Mark Strong
Regie
Thomas Barton-Humphreys

Scenariu
Thomas Barton-Humphreys
Alex Păun

Concepție
Alex Păun

Producători executivi
Ellen Windemuth
Ionuț Ardeleanu
Paul Lister
Producător
Allison Bean

Imagine
John Waters

Montaj
Dan Schwalm

Traducere în limba română
Marius Chivu

Muzică
Nainita Desai

Din culise

Cât timp au durat filmările

12 luni pentru a surprinde toate sezoanele României, în peste 80.000 de kilometri folosind șase tipuri diferite de transport (mașină, barcă, avion, elicopter, snowmobil și mașinuță de golf)

 

Câte persoane a avut, în medie, o echipă de filmare 

Echipa

Intre 2 și 6 persoane, în funcție de filmări. În unele situații (așteptarea ursului din bârlog) nu a fost nevoie de mai mult de doi membri ai echipei.

Cu toate acestea, într-una din filmările noastre mai ambițioase – filmarea luptelor de cai din deltă – am avut nevoie de 6 membri din echipă, la care s-au mai alăturat 5. Am fost nevoiți să folosim două echipe de filmare, o camera aerială, dar și supraveghetori și șoferi care să surprindă atacul dinamic al armăsarilor.

Câți cameramani a folosit Off the Fence

În total am folosit 22 de cameramani cu experiențe variate pentru a ne asigura că scoatem în evidență dramatismul din spatele fiecărei povești a speciilor.

Incidente pitorești în timpul filmărilor

Caprele negre

Filmările presupun de obicei foarte mult echipament greu. Acolo unde a fost posibil, echipamentul a fost transportat în mașini până unde s-a putut, înainte să fie luat în spate, la pas. În timp ce echipa a filmat caprele negre din Parcul Național Piatra Craiului, în toamnă, mașina 4X4 s-a împotmolit din cauza unui copac imens căzut în mijlocul singurului drum de acces către pădure. Mai mulți oameni din administrația parcului s-au alăturat cu un Land Rover Defender ca să miște copacul deosebit de greu, înainte ca toți membrii echipei și ai administrației parcului să poată să-l împingă în jos pe chei. Totul la 7 dimineața, după două ore istovitoare de urcare pe culmea Pietrei Craiului cu mai mult de 20 de kg de echipament în spate.

Capra neagra

Urșii

În timp ce membrii echipei urmau un traseu prin Munții Apuseni s-a întâmplat să se apropie un pic cam prea mult pentru confortul lor de un urs trecător!

Într-o zi echipa a petrecut mai bine de 9 ore în observatorul de urși (pentru a filma apusul și răsăritul) și după tot efortul depus, un singur urs a apărut pentru doar 5 minute în ultima zi! Asta înseamnă filmarea animalelor sălbatice și echipa este mai mult decât obișnuită cu situația – uneori animalele pot fi timide în fața camerei!

În vară, în timp ce filmam urși în pajiștile pădurii (și într-o zi mai norocoasă a echipei), la finalul zilei lumina era prea slabă pentru filmat. Cu toate astea, erau prea mulți urși în împrejurimi ca să putem părăsi observatorul. A trebuit să așteptăm în observator 40 de minute în timp ce urșii se hrăneau cu căpșune sălbatice și ierburi din jurul nostru, până când am fi fost în siguranță să plecăm. În timpul filmărilor am realizat că, de fapt, urșii sunt mult mai speriați de noi și vor fugi la cel mai mic semn al oamenilor. Cu toate astea, în acel moment n-am vrut să riscăm să dăm nas în nas cu un urs luat prin surprindere, noaptea, cu tot echipamentul nostru greu (și scump) în spate.

Ursul brun

Pelicanii 

De multe ori vremea nu a fost de partea noastră, în primele două zile de filmări a suflat vântul atât de puternic, încât a fost extrem de dificil să avem cadre stabile cu pelicanii care se hrăneau. Altă zi a fost întreruptă brusc de o furtună care se apropia -  dat fiind faptul că eram singurul obiect de metal de pe lac a trebuit să întoarcem barca la mal cât s-a putut de repede!

Pelicani 

Iarna

În timpul filmărilor de iarnă, accesul ne-a creat probleme, așa că am legat aparatura de o remorcă și am prins-o de un snowmobil ca să ne putem deplasa – s-a întâmplat de multe ori ca zăpada deasă să ne afecteze direcția și de alte ori să răstoarne echipa de pe snowmobil – nimeni nu a fost rănit, și cel mai important – echipamentul nu a pățit nimic! 

Peisaj de iarna

Surpriză

Echipa s-a obișnuit să umble pe lângă cirezile de vite care mergeau spre sau de la păscut, la început și la final de zi. Într-o zi John și Sarah au filmat într-o vale izolată. O cireadă curioasă de vaci s-a apropiat să vadă ce puneau la cale și în timpul acesta s-au gândit să lase și un cadou pe echipamentul de filmat: excremente…cei doi au petrecut următoarele 10 minute spălând echipamentul în pârâul din apropiere…

Echipa in delta

Drona în Delta Dunării

Filmarea în Delta Dunării în timpul unora dintre cele mai dogoritoare valuri de căldură din Europa i-a pus la încercare pe cei din echipa de filmare cu drona. Lunile din urmă au văzut prea puțină ploaie și combinare cu temperaturile înalte record au dus la strâmtarea canalelor și la secarea lor. Din păcate, canalul strâmt care ducea la locul filmării era atât de secat, încât echipa a trebuit să ghideze barca pe picioare. A doua încercare a fost lansarea unei drone dintr-o barcă automata foarte mică. Zburând peste ape și stufăriș, echipa a trebuit să își folosească toată îndemânarea lor de pilotare ca să lanseze și să aterizeze drona pe o platformă mică și instabilă…fără margine de eroare!

Drona în Făgăraș

În februarie echipa de filmare a filmat în munții Făgăraș chiar după o ninsoare abundentă, după ce au mers pe snowmobil prin troiene până la talie. Din cauza temperaturilor sub 0 grade pilotarea dronei a fost foarte dificilă: nu numai că a redus viața bateriei și deci, timpul de zbor cu mai mult de 50%, dar butoanele de control sensibile și manevrele l-au făcut pe operator să renunțe la mânuși. Ca să evităm adevăratul pericol al degerăturilor, sesiunile rapide de încălzire a mâinilor au fost integrate pe lângă cele de schimbare frecventă a bateriilor. Din fericire, temperaturile scăzute nu i-au împiedicat pe cei din echipă să surprindă cadre spectaculoase și am putut să arătăm măiestria munților Făgăraș în toiul iernii.

 Drona

Pe drum 

În timpul filmărilor pe dealurile dintre Bran și Podu Dâmboviței, echipa s-a bucurat când a aflat că unul dintre drumurile cu pietriș care unea două sate din zonă a fost finalizat de curând. Au început să conducă urmând drumul și s-au oprit să filmeze cadre superbe de toamnă și măiestria crestelor din Piatra Craiului, doar ca să realizeze mai târziu că …drumul nu a fost finalizat. Cum drumul era prea îngust ca să fie posibilă întoarcerea și duba era prea grea să o ia în sus pe deal, au fost forțați să întoarcă în pajiște. De-abia ce plouase, pământul era moale – roțile dubei se învârteau în nămol. Cei din echipă au fost nevoiți să vină cu un plan rapid. Au început să adune pietre ca să refacă o porțiune de drum și mașina să capete avânt. Dupa 15 minute de manevre grele, mașina se mișca și echipa și-a notat să nu mai conducă niciodată pe drumul acela!

Ca o echipă care filmează sălbăticia, e de la sine înțeles că iubim cu toții animalele. Ca urmare am fost extrem de încântați să fim însoțiți mereu de un ciobănesc mioritic mare și lățos care zburda de la locul lui să ne salute când filmam în dealurile Transilvaniei. Cu toții ne-am zis că ne dorim să avem un câine românesc la un moment dat în viață!

Echipament tehnic

Red Epic (cameră principală)
Red Dragon (secvențe dinamice cross-shooting)
Sony A7S (pentru condiții de lumină slabă)
Sony FS7 (camera secundară)
Sony FS5
Canon 5D Mark II (pentru Timelapses)
 
Obiective principale

Canon CN20 50-1000mm pentru distanță
Canon CN7 17-120mm 
 
Drone

DJI inspire 2
DJI Phantom 4 pro+ 

 

Ponturi primite de la localnici 

Oamenii de știință locali și iubitorii de natură sălbatică au fost un avantaj de neprețuit în realizarea filmului și de multe ori au fost primele puncte de contact atunci când am planificat filmarea. De la supraveghetorii de păsări care au căutat cuiburile de berze, până la administratorii parcurilor naționale care ne-au îndreptat către locurile unde o ursoaică a fost văzută ultima data – e clar că toți localnicii au avut un rol esențial în succesul multor secvențe din film și ele nu ar fi fost posibile fără ajutorul lor.

 

Condiții de trai în timpul filmărilor 

De obicei am stat în case de oaspeți sau pensiuni, cât se putea de aproape de natura sălbatică pe care o filmam. Animalele sălbatice sunt mai active dimineața devreme și seara, așa că a fost esențial să reducem timpul călătoriilor. Ne-am simțit întotdeauna foarte bine primiți de către gazdele noastre și niciun deranj nu a fost prea mare pentru ei; de la trezitul la 5 dimineața ca să ne pregătească micul dejun, până la spălatul hainelor noastre pline de nămol.

La locație de obicei mâncam pe fugă sau unde era mai aproape, pachetele făcute de gazde erau de cele mai multe ori regula. Pentru cină, după o zi lungă de filmări, eram frecvent întâmpinați de gazde cu o masă copioasă (și uneori cu un pahar de palincă sau vișinată!), care întotdeauna ne înveselea, chiar dacă nu avusesem o zi extraordinară de filmari. Au fost esențiale pentru ridicarea moralului atunci când avem nevoie mai mult.

Unul dintre cele mai frumoase locuri în care am stat a fost în Letea unde am filmat scene din aer cu Delta Dunării. A fost fabulos să stăm într-un loc atât de izolat cu o cultură distinctă și clădiri vopsite în albastru și acoperișuri de teracotă (chiar dacă, fiind o echipă de britanici, nu am fost obișnuiți cu peștele de dimineață).

 

Locuri unde s-a filmat

Parcul Național Piatra Craiului
Munții Făgăraș
Parcul Național Cozia
Delta Dunării
Histria
Parcul Natural Vânători-Neamț
Peșterea Urșilor
Munții Apuseni
Pajiștile înflorite și sălbatice din Viscri
Porțile de Fier
Parcul Național Cheile Beușnița
Parcul Natural Văcărești
București, Cluj, Iași

 

Fii la curent cu ultimele noutăți din

CONSIMTAMANT

In conformitate cu dispozitiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), Auchan Romania SA are obligatia de a prelucra in conditii de siguranta si numai pentru scopurile specificate mai jos, datele personale pe care ni le furnizati despre dumneavoastra, un membru al familiei dumneavoastra ori o alta persoana.

Auchan Grup, impartasit la nivelul tarilor din UE unde este prezent, prelucreaza datele dumneavoastra cu caracter personal, colectate direct de la dumneavoastra, prin mijloace automatizate/manuale.

Scopul prelucrarii datelor cu caracter personal este marketing direct, care se realizeaza prin email si/sau sms si/sau aplicatie mobila.

Informatiile inregistrate sunt destinate utilizarii de catre Auchan Romania SA, in calitate de operator, inregistrat in Registrul de evidenta a prelucrarii de date cu caracter personal, si comunicarea cu dumneavoastra, autoritati publice centrale/locale, autoritatea judecatoreasca, organe de urmarire penala si alte institutii abilitate de lege sa solicite informatii. Auchan Romania SA utilizeaza servicii asigurate de catre partenerii de marketing direct cu activitate in Uniunea Europeana si de catre provideri autorizati care respecta politica Regulamentului European pentru protectia datelor cu caracter personal, atat in cadrul Uniunii Europene cat si pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. In cazul selectiei de provideri de servicii IT cu activitate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Auchan garanteaza ca acestia sunt certificati "Privacy Shield" si sunt considerati de catre Comisia Europeana ca furnizand un nivel adecvat de protectie, iar transferurile catre companiile americane sunt protejate de protectia datelor, fara a trebui sa respecte nici o alta conditie specifica transferurilor transfrontaliere. Lista companiilor care adera la "Privacy Shield" este disponibila pe acest site web : https://www.privacyshield.gov/welcome.

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiati de dreptul de acces, la rectificare, la stergerea datelor, la restrictionarea prelucrarii, la portabilitatea datelor, dreptul la opozitie si de dreptul de a nu fi supus unei proces individual automatizat. Totodata, aveti posibilitatea de a va adresa Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu sediul in Bucuresti B-dul G-ral. Gheorghe Magheru, Nr 28-30, Sector 1, cod postal 010336.

Pentru exercitarea acestor drepturi, va puteti adresa cu o cerere scrisa transmisa prin utilizarea serviciilor postale la Str. Brasov nr. 25, Sector 6, etaj 4, in atentia Departamentului Inovatie sau prin utilizarea serviciilor de posta electronica la adresa contact@auchan.ro.

Informatii suplimentare referitoare la activitatile de prelucrare a datelor cu caracter personal puteti obtine consultand pagina noastra de internet romania.auchan.ro, sectiunea Protectia Datelor Personale.

Acest consimtamant este valabil 2 ani de la ultima interactiune cu marca Auchan, in conditiile in care dumneavoastra nu va exercitati un alt drept care sa anuleze scopul acestui consimtamant.

Am ințeles