Acvila de munte
(Aquila chrysaetos)
Acvila, numită și pajura de munte, este una dintre cele mai mari și mai rare păsări de pradă de la noi. Simbol al puterii și nobleții, a fost însemnul legiunilor romane şi se găsește pe stema a șase țări europene.
Deschise, aripile ating peste doi metri lungime, iar femela poate atinge o greutate de până la şase kilograme. Penajul este de culoare brun închisă, iar creștetul capului și ceafa, roşu-arămiu. Fiind o pasăre de pradă, are gheare puternic încovoiate și ascuțite, un cioc coroiat, precum şi o vedere excepţională, cu care poate localiza prada de la trei kilometri distanță.
Trăiește peste 30 de ani, formează o singură pereche toată viaţa şi nu-și părăsește niciodată teritoriul. Îşi construieşte cuibul pe stânci abrupte, ferit de ploaie şi de soare, şi nu-l părăseşte ani la rând (acvilele care trăiesc în Scoția sau în Finlanda îşi pot face cuibul în copaci sau chiar pe pământ). Pe lângă cuibul principal, care poate avea o circumferinţă de până la trei metri, perechea de acvile construiește în apropiere alte câteva cuiburi mai mici ca loc de repaos şi pentru a se feri de paraziţi. Printre crengile uscate ale cuibului mare cuibăresc păsărele mici care se hrănesc cu insectele şi paraziţii de aici. De unde provine proverbul latin: „Aquila non capit muscas” – „Acvila nu prinde muște”.
La începutul lunii martie, femela depune două ouă la interval de câteva zile, iar incubația durează o lună şi jumătate. Rareori supraviețuiesc ambii pui şi de obicei puiul mai mic e aruncat din cuib sau chiar consumat. Puii rămân în cuib două luni şi încă o jumătate de an în preajma părinţilor pentru a învăţa să zboare şi să vâneze. Durează până la cinci ani până să-şi formeze perechea.
Acvila de munte trăieşte în Europa, în Africa la nordul deşertului Sahara, în Asia la nordul munţilor Himalaya, precum și în America de Nord, motiv pentru care s-a diversificat în şase subspecii. La noi în țară acvila de munte numără până la 150 de perechi, răspândite în Munții Carpați, inclusiv în Apuseni. Nu vânează în aer şi nici în pădure, având nevoie de spaţii deschise cu vizibilitate. Se hrăneşte cu iepuri, iezi de capră neagră și căprioară, cu marmote, jderi, vulpi și foarte rar (mai ales iarna) cu păsări, precum cocoșul de munte sau potârnichea. Acvila deține recordul de viteză în zbor: 321 km/h în timpul plonjării asupra prăzii şi poate căra în zbor o greutate de până la şase kilograme.
Din cauza folosirii armelor de foc pentru vânătoare şi a extinderii turismului în zonele de munte (șosele, teleferice, pârtii de schi, rețele electrice, eoliene), populaţia de acvile a scăzut mult în ultimul secol. Din cauza reducerii şi distrugerii habitatelor, în Europa de Est specia este într-un ușor declin.