Brotăcelul
(Hyla arborea)
Brotăcelul este cea mai răspândită dintre cele trei specii de broaște arboricole europene. Trăieşte în Europa, sudul Suediei și Asia Mică. Este o broască mică (4 cm), subțire, cu picioarele posterioare foarte lungi și subțiri. Nu are palmură între degete, dar la vârful fiecăruia se găsește câte o ventuză adezivă, cu ajutorul căreia se cațără cu abilitate în copaci şi pe tulpinile de trestie.
Pielea spatelui este netedă, culoarea de bază fiind verde, dar variază la cenușiu, brun, galben pal. Pielea conţine celule pigmentare (cromatofori) care-i schimbă culoarea corpului pentru camuflaj. Partea ventrală este crem și are o textură granuloasă. Cele două părți sunt net delimitate de câte o bandă laterală întunecată ce trece peste ochi şi șolduri. Pielea este lucioasă din cauză că, spre deosebire de celelalte broaște, brotăcelul secretă puțin mucus. Pupila ochilor este orizontală.
Primăvara masculii formează „societăți” dense în plina vegetație înaltă a lacurilor, bălților, pe canale liniștite, orăcăind pe toată perioada nopții. Orăcăitul masculilor rezultă din trecerea alternativă și continuă a aerului între plămâni și sacul vocal din guşă. „Corul” se poate auzi de la un km depărtare şi cheamă femelele noaptea pentru „îmbrățișarea” caracteristică broaștelor (amplexus). Femelele elimină ouăle fertilizate apoi în apă de către masculi. O femelă depune până la 1000 de ouă în pachete mici, apoi părăsește mediul acvatic. Mormolocii apar după două săptămîni și trăiesc în ape deschise, fiind pradă ușoară pentru pești și libelule. După două luni are loc metamorfoza și apar broscuțele, care devin, la rândul lor, arboricole. Brotăcelul se hrănește cu insecte adulte pe care le prinde din zbor prin salturi uriașe, cu păianjeni și larve. Iernează sub rădăcinile copacilor, sub pietre, în scorburi sau chiar în găuri de șoareci.
Brotăcelul este specie vulnerabilă și protejată din cauza defrișărilor, eliminarea tufărișurilor, desecarea apelor. În natură trăiește până la 15 ani, iar în terariu până la 20 de ani.
Se credea că orăcăitul brotăcelului anunță ploaia, fiind considerat un barometru viu, motiv pentru care, de-a lungul timpului, a fost ținut în terarii ca animal de companie. În Evul Mediu a fost inventat un „barometru cu brotăcel”: într-un recipient plin pe jumătate cu apă se introduce o scăriță și un brotăcel; iar dacă dacă broscuța stă în apă și orăcăie, vine furtuna. În unele țări din Europa acest barometru se folosește în continuare.