Calul din deltă

În Delta Dunării trăiesc, în deplină libertate, aproximativ 4.000 de cai sălbatici. Fiecare herghelie este formată din câteva zeci de cai, uneori mai mult de o sută şi e condusă de un armăsar. Cele mai multe herghelii se află în Letea, restul trăind în Caraorman, pe Insula Sahalin sau în alte grinduri din deltă, adică zone înalte de pământ care nu se inundă atunci când cresc apele.

De unde au apărut aceşti cai sălbatici? Lipovenii, cei mai vechi locuitori ai Deltei, deși erau barcagii și pescari, au adus cu ei şi cai, atunci când s-au stabilit aici fugind din Rusia de reformele religioase ale ţarului Petru cel Mare. Mult mai târziu, în perioada comunistă, în Deltă au existat ferme de cai ce furnizau carne pentru export, mai ales în Italia. Prin anii ’80, la o asemenea fermă din Sfântu Gheorghe a apărut o boală virală, febra aftoasă, și caii au fost lăsați în libertate. Cei care au supraviețuit bolii, împreună cu caii abandonaţi de localnicii Deltei mutaţi la oraş, sunt strămoşii actualilor cai sălbatici.

Cei care au rezistat secetei și căldurii verilor, precum și frigului iernii, s-au sălbăticit în timp. Au căpătat un instinct de turmă, s-au organizat în herghelii, au devenit mai rezistenţi şi au început să folosească ca hrană vegetația aspră de stepă. Dar caii sălbatici nu reprezintă o rasă distinctă. Fiind robuşti, înalţi şi cu alură zveltă, se pare că aceşti cai care trăiesc în libertate în Delta Dunării sunt, totuşi, un amestec între rasa Huțul și calul arab. Calul Huțul este singura rasă românească, formată în pădurile Bucovinei, şi are o mare rezistență la frigul iernii. (Rasa Huţul se menține acum în herghelia Lucina din judeţul Suceava). Calul arab este adaptat la căldura și nisipul deşertic, astfel că secretul supraviețuirii calului sălbatic din Deltă este împerecherea de-a lungul timpului a acestor două rase.

Soarta acestor cai sălbatici rămâne însă o problemă controversată din cauza faptului că habitatul lor face parte din cea mai protejată arie naturală din România. În acest moment există trei propuneri de rezolvare a problemei:

1) Iubitorii animalelor susţin menținerea lor în deltă, caii fiind animale frumoase care favorizează ecoturismul. Asemănările izbitoare dintre celebrul cal de Camargue (care trăieşte în Delta Ronului din Franţa) și calul nostru au fost observate de către cercetătorii francezi încă de la începutul secolului trecut.

2) Biologii, şi mai ales botaniștii, arată însă efectul negativ, uneori dezastruos, al prezenței cailor în Pădurea Letea, zonă strict protejată din Deltă. Între zonele împădurite există suprafețe mari cu dune de nisip, unde crește una dintre cele mai protejate și mai importante, din punct de vedere științific, plante din Deltă: cârcelul (Ephedra distachya). Caii consumă această plantă, precum şi ramurile copacilor tineri şi lianele și, astfel, periclitează regenerarea pădurii.

3) Activiştii pentru mediu susţin însă vaccinarea, sterilizarea și menținerea unui număr controlat de cai care să influențeze într-o cât mai mică măsură echilibrul natural al habitatului.

Pentru a armoniza aceste puncte de vedere diferite, Administrația Rezervației Biosferei din Delta Dunării a izolat Pădurea Letea cu un gard de sârmă, dar aceasta este doar o soluţie de moment.