Fagul
(Fagus sylvatica)
Fagul este un arbore cu frunze căzătoare, monoic (adică are atât florile bărbătești cât și cele femeiești pe aceeași plantă), cu tulpina dreaptă și scoarța netedă și cenușie. Poate ajunge până la 35 de metri înălțime și la un diametru de doi metri. Coroana este globuloasă și ramurile pleacă de la bază. Fructul se numește jir şi este sursa de hrană esențială peste iarnă a mistrețului, dar și a multor mamifere mici și păsări. O dată la 4-5 ani fagul produce jir în exces pentru ca animalele să nu poată consuma tot şi astfel pădurea să se perpetueze. În perioade critice (crize economice, războaie), din jir s-a extras ulei comestibil pentru om (are gust de ulei de măsline).
Cele 13 specii ale genului Fagus sunt răspândite în zona temperată a emisferei nordice. Este cea mai răspândită specie de arbore din România (31 % din fondul forestier) și formează păduri pure sau în amestec cu gorunul, carpenul, molidul.
Suprafețele mari de mull (un fel de „humus de fag” foarte valoros) din fondul agricol al Europei sugerează întinderea uriașă a pădurilor de altădată. Împăratul roman Cezar vorbea despre pădurea de fag impenetrabilă de la nord de Alpi, în care se ascundeau helveții, nemții și dacii. În Evul Mediu despăduririle au fost percepute ca o evadare din barbarie, habitatele deschise fiind simbolul culturii și civilizației. Silvicultura s-a fundamentat ca știință în secolul al XIX-lea și unul dintre obiectivele ei a fost creșterea randamentului economic al pădurii: astfel s-au creat populaţii artificiale de arbori, pădurile de fag și stejar fiind înlocuite cu cele de conifere.
Astăzi ştim însă că pădurea nu este doar o adunătură de arbori, ci ei formează o rețea uriașă subterană din rădăcini și micorize (ciuperci) care conectează sute de copaci. Într-o pădure de fag, rețeaua de rădăcini formează un păienjeniș de sute de km. Prin această rețea, copacii bătrîni (copacii mamă) transmit celor tineri sau puieților carbon, azot şi apă. La un moment dat își reduc rădăcinile ca să facă loc tinerilor, iar înainte de a muri trimit dioxid de carbon și semnale chimice care întăresc comunitatea. Să sperăm că înțelegerea acestor legături şi influenţe din pădure va schimba profund percepția noastră asupra defrișărilor.