Ienupărul
(Common Juniper)
Ienupărul este un arbust din specia coniferelor, adică a plantelor care au frunze sub formă de ace, a căror semințe nu sunt închise în fruct și care secretă o rășină cu rol de protecție (molid, brad, pin, tisă, lariță, zâmbru, tuia).
Ienupărul trăiește în zona apropiată Polului Nord și are cea mai mare răspândire geografică dintre toate speciile de arbori. Mai trăiește sub forma unei insule izolate de răspândire în Munții Atlas din Maroc și Algeria. La noi, ienupărul este răspândit peste tot în Munții Carpați, de la 700 - 1400 m altitudine. Crește în soluri sărace, nisipuri uscate, stâncării calcaroase, unde poate forma pâlcuri sau păduri compacte. Este o specie iubitoare de lumină, de aceea formează păduri rare.
Crește până la 15 m înălțime, cu forma coroanei în general conică, dar foarte variabilă, cu frunzele sub formă de ace ascuțite. Polenizarea se face cu ajutorul vântului, iar florile femeiești se transformă în conuri verzui, foarte parfumate. Semințele au aspect de fructe sferice şi se maturizează după un an şi jumătate, când devin negre-purpurii și sunt acoperite cu un strat de ceară albastră. Sunt consumate de păsări, care digeră doar partea cărnoasă, astfel că semințele propriu-zise sunt împrăştiate pe distanțe mari. Coroana compactă a ienupărului este ideală pentru amplasarea cuibului multor păsări de munte. Ienupărul poate trăi până la 200 de ani.
Semințele de ienupăr sunt folosite în medicina populară, farmacologie, gastronomie și în industria alcoolului. Sub formă pisată, cu aroma lor puternică, ele sunt folosite în condimentarea preparatelor vânătorești. Extractul din semințe este ingredientul de bază în fabricarea ginului, devenită un fel de băutură națională a britanicilor, chiar dacă este de origine olandeză, iar termenul de „gin” înseamnă „ienupăr” în franceza medievală. Ienupărul este folosit pentru prepararea berii și a altor băuturi alcoolice în Finlanda, Slovacia, Olanda.
Pulberea, tinctura, uleiul și ceaiul de ienupăr pot vindeca un număr foarte mare de afecțiuni digestive, respiratorii, urinare, şi poate fi folosit chiar în tratarea obezității. Este și un apreciat arbust ornamental, de aceea horticultorii au creat mai multe forme cultivate. Lemnul de ienupăr are culoare galbenă și un miros specific plăcut, fiind folosit în sculptură sau în confecționarea de obiecte casnice.