Molidul
(Picea abies)
Molidul, moliftul sau bradul roșu este un arbore conifer care, la noi în țară, este răspândit în zone situate între 600 - 1200 m altitudine. Ocupa 22% din fondul forestier al României, dar în condițiile actuale ale defrișărilor necontrolate, suprafaţa este mult mai mică.
Crește până la 40 m înălţime, recordul fiind deținut de un exemplar din Slovenia cu 62 m. Coroana are aspect piramidal, la înălțime ramurile laterale fiind tot mai scurte. Frunzele (acele) verzi sunt țepoase, au patru muchii și înlocuirea lor este discretă, astfel că molidul este „veșnic verde”. Scoarța este netedă în tinereţe, apoi se crapă vertival și are culoare roșcată (de unde şi numele). Molidul are doar rădăcini orizontale și superficiale, de aceea este vulnerabil la vânt și au loc frecvente doborâturi. Florile femeiești sunt mici și după fecundare devin conuri alungite ce atârnă pe ramuri (spre deosebire de brad, ale cărui conuri sunt erecte).
Molidul este o specie europeană, răspândit în Munții Alpi, Dinarici, Carpați şi Peninsula Balcanică, iar spre nord se întinde din Scandinavia până la Urali. În Finlanda și estul Rusiei se hibridizează pe cale naturală cu molidul siberian. La noi este specie dominantă în Munții Carpați, cele mai întinse păduri fiind în Carpaţii Orientali.
Molidul este o specie de interes economic, medical, turistic și cultural. Este sursa principală de cherestea și de celuloză pentru hârtie, iar rumegușul este folosit drept combustibil. Medicina recomandă siropul și ceaiul de ace și conuri proaspete pentru a întări sistemul imunitar şi a vindeca numeroase afecțiuni: dureri musculare, afecțiuni respiratorii și gastro-intestinale, artrită. Rășina este un foarte bun cicatrizant. Pădurile de molid sunt o atracţie turistică.
În Munții Alpi se găsește o formă aparte numită molid castaniu, foarte apreciată de către lutieri (cei care construiesc instrumente muzicale) și din lemnul căruia legendarul Stradivarius și-a confecționat celebrele voiri. Această varietate de molid este declarantă de UNESCO „patrimoniu cultural intangibil”.