Vrabia de casă
(Passer domesticus)
Vrabia este cea mai răspândită şi mai cunoscută pasăre de pe planetă. Cuvântul latin „passer”, care înseamnă „vrabie” (dar și „iute”, „vioi”), a dat numele științific al categoriei zoologice Passeriformes, care înglobează 60% dintre păsările actuale.
Este o pasăre gălăgioasă, mică şi zveltă, de până la 15 cm şi cu o greutate de doar 30 g. Are o coadă scurtă, de aceea nu este o bună zburătoare, dar are un cioc puternic. Masculul are penajul dorsal cafeniu cu pete negre, creștetul cenușiu și partea ventrală alb-spălăcită. Sub bărbie are o pată neagră care crește cu vârsta (femelei îi lipseşte) şi care îi indică rangul.
Vrabia de casă trăieşte atât la sate, cât și în oraşe, chiar şi în cele aglomerate, unde se hrăneşte cu resturi alimentare. Astfel, o găsim pe terasele restaurantelor, în jurul containerelor de gunoi (alături de ciori și porumbei), în supermarket-uri, depozite, fabrici. În general se hrăneşte cu seminţe, dar atunci când îşi creşte puii mănâncă şi insecte, viermi, uneori chiar broaște și șopârle. Îşi curăţă penajul făcând băi de praf și de apă şi doarme cu capul îndoit sub aripă, dar încă nu se ştie de ce obişnuieşte să rupă florile de culoare galbenă.
Îşi face pereche pe viaţă și se reproduce de mai multe ori pe an. Cuibul este făcut de mascul din câteva paie, pene și alte materiale moi, în locuri foarte variate: găuri în ziduri, streșini, scorburi de copac, între țigle, în felinarele stradale, în cuiburile de barză. Deseori ocupă cuiburile păsărilor migratoare. Femela depune până la cinci ouă şi uneori o face inclusiv în cuiburile vecine. Rata mortalității puilor în primul an de viață este foarte mare, până la 90%.
Vrabia de casă este răspândită peste tot în Europa (cu excepția tundrei, deșerturilor și a pădurilor dese), dar și în Africa de Nord, în cele două Americi, Australia și Africa de Sud. Recordul de vârstă la o vrabie a fost de 19 ani, dar în vestul Europei specia este în declin (în Olanda şi în Anglia este pe cale de dispariţie) din cauza lipsei insectelor, a clădirilor tot mai multe din beton și sticlă (unde nu-şi pot face cuiburi), a înmulţirii prădătorilor naturali (șoimi, bufnițe, veverițe, pisici). Dintre toate animalele, vrabia este şi cea mai frecventă victimă rutieră.
De-a lungul timpului, carnea ei a fost considerată o delicatesă și această tradiție încă se păstrează în unele țări din preajma Mării Mediterane.